Despre Academica

Cuvântul Preşedintelui Clubului „Academica Focşani”

Am primit cu multă emoţie primul sezon al echipei Academica Focşani. Chiar dacă suntem un club tânăr, am reuşit să fim competitivi şi să luăm contact cu rigorile handbalului feminin din ţara noastră.
Cu multe învăţăminte dar şi cu mai mult curaj pornim în noul sezon cu încredere, cu experienţa sezonului trecut, cu jucătoare noi şi talentate, cu un staff mai bine pregătit şi cu obiectivul de a atinge Turneul Final al Campionatului Naţional de Junioare I.
Munca depusă de toţi cei implicaţi în clubul nostru ne îndreptăţeşte să privim cu optimism spre viitor, ne permite să avem permanent contact cu tinerii şi să promovăm valorile adevărate ale handbalului prin dăruirea jucătoarelor noastre.
Obiectivele clubului Academica Focşani se leagă de o dezvoltare continuă, de realizarea performanţei, de construirea unei structuri în care să ne regăsim pe termen lung alături de suporteri, sponsori şi partenerii noştri fideli.
Cu speranţa că vom reuşi să ne atingem obiectivele propuse şi că vom primi sprijinul vostru, vă mulţumim!


Emil Crihană
Preşedinte „Academica Focşani”